Noblesse oblige

Unde mai există, în ziua de astăzi, rafinamentul? Poate nu avem de unde să-l înscriem printre calităţile acestui popor, dat fiind că ne tragem toţi de la sate; o populaţie argrară, prin excelenţă. Cu toate astea, mai există urme de rafinament autentic la vechii bucureşteni, trăiţi aici de mai multe generaţii.
Dar ce inefabilă este stofa, rasa, clasa, bunul-simţ şi bunul-gust! Totul spune despre condiţia noastră socială, spune de unde ne tragem, ce am învăţat. Mai devreme sau mai târziu ne dăm arama pe faţă în termeni de clasă. Mergi pe stradă şi foarte rar vezi oameni îmbrăcaţi stilat. Dar dacă te duci la Milano, spre exemplu, se schimbă lucrurile. Aici nu e vorba de ostentaţie, asta e ceea ce nu înţelege un parvenit, că nu ostentaţia dă clasa, ci felul cum porţi haina aia de mătase, etichetată Prada. Mergând mai departe, a avea maniere, bun-gust, nu trebuie să fie neapărat atributele domnilor, ale dandy-lor (am avut şi noi crai de curte veche, dar sunt uitaţi); te poţi trage din fiu de ţăran autentic şi să ai nobleţe. Nobleţea sufletească este cea care îşi spune cuvântul.
Citeam un articol despre Cătălin Botezatu, om pe care îl admir foarte mult. Se trage dintr-o familie rafinată, cultă, iar acest background i se citeşte în gesturi, în fluenţa exprimării, în emoţie, în lucrurile pe care le-a făcut, în deschiderea mentală autentică pe care o are. Mă gândeam la el, la un om care a trăit, a experimentat, a asimilat şi a înţeles atâtea, care are o deschidere atât de mare faţă de lume, faţă de idei, dublată de o educaţie aleasă, ei bine, un om ca el, un rafinat desăvârşit, poate trăi primejdia de a se simţi singur într-o lume care îi este accesibilă. Am trăit şi eu o părticică din această lume (mi-am dorit asta foarte mult) şi m-am văzut în situaţia de a renega tradiţia, de a mă pierde, de a-mi pierde rădăcinile, de a fi o simplă călătoare şi atât, odată cu vântul rătăcind. Oare a trăit şi el asta? Bănuiesc că dacă ai lecţiile vieţii făcute, nu ai cum să te pierzi, sau, cel puţin, după ce o iei pe cărări ocolite, revii.
Într-un fel sau altul, cred că fiecare suntem în locul în care merităm să fim şi nu putem să dăm vina decât pe noi. Mare lucru să-ţi asumi insuccesul.